Într-o dimineața un bunic și-a luat nepotul și a mers să-l ducă la școală. Când bunicul și nepotul au intrat în curte, au fost înconjurați de copii.
„Ce bătrân amuzant” – a râs un băiat.
„Hei, omule gras” – a făcut un altul o mutră.
Copiii țipau și săreau în jurul bunicului și nepotului. Apoi a apărut profesorul și a sunat din clopoțel, anunțând începutul lecției, iar copiii au fugit la lecții.
Bunicul și-a luat hotărât nepotul de mână și a ieșit din curtea școlii în stradă.
„Ura, nu voi merge la școală” – a spus încântat băiatul.
„Vei merge, dar nu la această școală” – a răspuns bunicul supărat. — Îți voi găsi eu o școală bună.
Bunicul și-a luat nepotul acasă, l-a încredințat în grija bunicii și s-a dus să caute cea mai bună școală și cel mai bun profesor.
Văzând o școală, bunicul a intrat în curte și a așteptat ca profesorul să lase copiii să iese în pauză. În unele școli copiii îl ignorau pe bătrân, în altele îl tachinau. Bunicul se întorcea în tăcere și a pleca de acolo. În cele din urmă, a intrat în curtea mică a unei școli mici și s-a rezemat obosit de gard.
Clopoțelul a sunat și copiii au umplut curtea.
– Bunicule, ești bolnav, să-ți aduc un pahar de apă? – s-a auzit o voce.
– „Avem o bancă în curte, așează-te, te rog” – i-a sugerat alt băiat.
– Vrei să-l sun pe profesor? – întrebă un alt copil.
Curând, un tânăr profesor a ieșit în curte.
Bunicul l-a salutat și a spus:
— În sfârșit am găsit cea mai bună școală pentru nepotul meu.
— Te înșeli, bunicule, școala noastră nu este cea mai bună. Ea este mică și aglomerată.
Bătrânul nu s-a contrazis. El a discutat cu profesorul, s-a înțeles și a plecat.
Seara, mama băiatului l-a întrebat pe bunic:
– Părinte, ești analfabet. De ce crezi că ai găsit cel mai bun profesor?
– Eu recunosc profesorii după elevii lor! – a răspuns bunicul.