Vocalele

A [a], O [o], E [e], U [u], I [i] se citesc cum se scriu, aici totul este simplu.

Vocalele O si U cu umlaut (Umlaut – doua puncte deasupra literei de sus [exemplu – ä] ) se pronunta cu gura mai ingusta decat aceste vocale corespunzatoare fara umlaut:

schon (deja) – schön (bine), Zug (tren) – Züge (trenuri).

A Umlaut” se citeste ca „ă”: Märchen [mărchen] – un basm.

Y ( igrec ) se citeste ca „iu”: Lyrik [liurik] – versuri.

Consoanele

W [w] se citeste ca „v”: was? – ce?

Z [zet] se citeste ca „ț”: Ziel [țil] – gol

S [es] se citeste ca „s”: Haus – casa, dar daca S este inaintea sau intre vocale – se citeste ca „z”: Sofa [zofa] – sofa, lesen – a citi.

ß [escet] se citeste ca un „s” lung: Straße [strasse] – strada.

Uneori este foarte dificil de determinat daca trebuie de scris intr-un cuvant „ss” sau „ß”. In conformitate cu noile reguli ale limbii germane, dupa o vocala lunga sau dubl, se scrie ß, iar dupa una scurta – ss: wissen – weiß, dass, groß.

F [ef], V [fau] se citesc ca „f”: Fuchs [fuchs] – vulpe, Volk [folk] – oameni, popor. In cuvintele imprumutate, V se citeste ca „v”: Vase – o vaza.

J [iot] se citeste ca „i” moale: Ioghurt – de fapt, iaurt.

L [el] – se citeste ca „l”, mijlocul dintre „l” moale si dur, dar mai aproape de moale: Lampe – lampa.

R [er] se citeste ca un „r” gutural, la sfarsitul unui cuvant sau al unei silabe se citeste ca un „a” scurt: Russland – Rusia, Mutter – mama.

H [ha] la inceputul unui cuvant sau al unei radacini se citeste ca o expiratie: Haus – casa, iar in mijlocul sau la sfarsitul unei radacini (dupa o vocala) nu se citeste deloc: gehen – a merge, Kuh – vaca.

Combinatii de litere consoane

ch se citeste ca „x”: Loch [lox] – o gaura,

chs se citeste ca „ks”: Fuchs [fux] – vulpe,

sch se citeste ca „ș”: Schrank [șrank] – garderoba,

sp/st la inceputul unui cuvant sau la inceputul unei radacini se citesc ca „șp/ șp”: spontan [șpontan] – spontan/Stuhl (ștul) – un scaun,

tsch este citit ca un „ce” dur: Deutsch – limba germana, Quatsch – fleacuri

ck este citit ca un „k” dur: drücken – a zdrobi,

qu este citit ca un „kv” : Quatsch [kvach] – prostii,

Sufixul -tion (intotdeauna accentuat) se citeste ca o incrucisare intre „țion” lung si „țion” scurt: Station – statie.

Combinatii de vocale

ei se citeste ca „ai”: Weimar – [Waimar] (numele unui oras din Germania),

ie se citeste ca un lung „i”: Liebe – dragoste,

eu se citeste ca „oi”: heute [hoită] – astazi,

äu este citit, la fel, ca „oi”: Häuser [hoizăr] – acasa.

Accentul

Accentul in cuvintele germane cade aproape intotdeauna pe prima silaba, cu exceptia:

1) cuvinte cu prefixe neaccentuate (be-, ge-, er-, ver-, zer-, ent-, emp-, miss-);

2) cuvinte imprumutate (Computer);

3) alte cateva exceptii (de exemplu, warum).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.